Cine naiba eşti tu şi de ce mi-ar păsa de tine?

Această carte îţi va schimba viaţa! Această carte îţi va zdruncina atât de tare temeliile încât tot ce e construit incorect în viaţa ta se va prăbuşi; va rămâne în picioare doar ce ai construit corect.

(…)

CINE NAIBA EŞTI TU SI DE CE MI-AR PĂSA DE TINE?

Ia un pix în mână şi, pe următoarele trei pagini răspunde la întrebările de mai sus! Fă-o! Acum!
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Adevărul despre Tine
E greu, nu-i aşa? E dureros de greu să scrii adevărul despre tine. Şi pot să pun pariu că jumătate din ce ai scris, cel puţin jumătate din ce-ai scris sunt minciuni! Eşti un mincinos! Încerci să acoperi adevărul, îmbrăcându-l în minciuni viu colorate!…
Întoarce-te şi citeşte ce-ai scris… Citeşte cu atenţie, cu profunzime şi sinceritate (dacă eşti în stare) – şi ai să vezi că e aşa cum spun: mai mult de jumătate sunt minciuni!
Şi ca să-ţi dovedesc că este chiar aşa, uită-te chiar acum pe cele trei pagini: n-ai scris nimic! Nici măcar un cuvânt! Ţi-a fost prea lene să iei pixul ăla nenorocit în mână şi să scrii! Aşa că rândurile acelea goale sunt propriul tău răspuns la aceste întrebări: Cine naiba eşti TU şi de ce mi-ar păsa de tine? N-ai scris nimic… deci, din punctul tău de vedere, eşti un “nimic”! N-ai scris nimic, tocmai de-aia n-ar trebui să-mi pese în vreun fel de tine! Dacă ţie nu-ţi pasă de tine şi te consideri un “nimic”, mie, nouă, tuturor celorlalţi, de ce ne-ar păsa de tine?
Dacă ai scris totuşi ceva, eşti o excepţie. Dar nu una fericită, ci doar una… banală. Mai mult de jumătate din ce ai scris tot minciuni sunt!
Şi doare!…

Cine naiba sunt EU să-ţi vorbesc aşa?
Sunt sigur că te-ai întrebat: Cine naiba e ăsta, de îndrăzneşte să mă facă pe mine mincinos, după ce am mai şi dat bani pe cartea lui? Hai să-ţi spun cine sunt – şi n-o fac pentru a-ţi recăpăta încrederea ori pentru a-mi spăla imaginea terfelită de acuzaţiile pe care ţi le-am adus, ci pentru că n-am ce face, vei fi companionul meu până la finalul acestei cărţi. Iar dacă, la un moment dat, te vei sătura şi o vei arunca cât colo, lăsând-o să se rătăcească prin vrafurile de cărţi din casa ta, te anunţ că va veni o vreme în care o vei căuta cu înfrigurare, pentru a te reîntoarce la ea… şi la mine! De ce? Pentru că eu, care îndrăznesc atâtea, sunt chiar TU! Citind şi lucrând cu această carte, te vei citi şi vei lucra, de fapt, cu TINE! Da, chiar cu tine însuţi!

Tu cu Tine
Eşti doar Tu cu Tine! Citind această carte, chiar acum, în acest moment, eşti doar Tu cu Tine! Aşa că, haide, întoarce-te la răspunsurile pe care (nu) le-ai dat şi (re)formulează adevărul despre Tine! Adevărul de acum, de la începutul cărţii, fiindcă la finalul ei, adevărul despre Tine va fi altul. Unul care, în cele din urmă, te va elibera…

(În româneşte de Constantin D. Pavel)

===================================================================
Fragmente din cratea “Cine naiba eşti TU si de ce mi-ar păsa de tine?”, de I. Will Win, în curs de apariţie la Editura PAVCON. Precomenzile dvs. se primesc la comenzipavcon@yahoo.com

Sunt prieten cu Eminescu, Caragiale şi Vlaicu…

Am învăţat la un curs de inteligenţă financiară un lucru care, în timp, avea să mă transforme dintr-un personaj cu minte închisă, într-unul cu mintea larg deschisă către universul atât de mult dorit al… banilor! Despre acest lucru am să vă vorbesc în cele ce urmează, pentru că, dacă mie mi-a făcut bine, sunt convins că şi vouă o să vă facă bine. Este vorba despre… prietenie! Dar nu despre prietenia obişnuită dintre un om şi un alt om, ci despre o prietenie mai specială, între un om şi banii lui! Pentru cei mai mulţi dintre voi, ceea ce voi afirma eu în continuare o să vi se pară cel puţin “ciudat”, însă tot ce vă pot spune ca să vă fac să credeţi este că… funcţionează!
Pentru a deveni bogat este nevoie să te împrieteneşti cu banii tăi. Să-i tratezi la fel cum îţi tratezi cei mai buni prieteni. Să nu le faci niciodată ceea ce nu le-ai face prietenilor tăi şi să le oferi întotdeauna tot ceea ce le oferi celor mai buni prieteni. “Cum pot face asta?” – m-am întrebat. Iar răspunsul primit la curs a fost unul care mi-a eliberat mintea de prejudecăţi şi m-a determinat să cred cu mai mare uşurinţă într-o relaţie de prietenie cu banii mei.

Prin repetarea unor fraze utilizate drept ancore-mentale, am creat în mintea şi în sufletul meu un locşor în care banii se simt întotdeauna bine, se simt protejaţi, iubiţi, trataţi cu respect şi consideraţie.

“Eu iubesc banii, iar banii mă iubesc pe mine!”
“Azi eu primesc bani de pretutindeni şi mereu am un surplus!”
“Banii sunt fericiţi când ajung la mine!”
“Sunt un magnet pentru bani!”

După care a venit lucrul despre care am dorit să vă spun încă de la început: personalizarea banilor! Şi cum fiecare bancnotă conţine pe o faţă chipul unui personaj important din istoria ţării, am învăţat să personific banii. Aşa că în buzunar, în portofel sau în cont nu mai am zeci, sute sau mii de lei, ci pe bunii mei prieteni Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi Aurel Vlaicu!

========================================================================
Despre relaţia specială pe care o poţi crea cu banii, cu… Eminescu, Caragiale şi Vlaicu, poţi afla mai multe participând la Cursul de educaţie financiară PAVCON eDucational “Învaţă Să Faci Bani!“!

Încă o lecţie de viaţă…

Suntem oameni. Şi suntem minunaţi, atâta vreme cât suntem conduşi de Iubire.

Când lăsăm Ura să se infiltreze în inimile noastre, începem să suferim. Şi suferim, suferim, suferim în tăcere, până când ne trezim deodată că am suferit îndeajuns de unii singuri şi că ar fi timpul să-i facem şi pe alţii să sufere. Şi începem să împrăştiem Ura şi Suferinţa acumulate în suflet la toţi cei aflaţi în jurul nostru, chiar şi la cei pe care, până mai ieri, simţeam că îi iubim.

Facem rău fără vreun discernământ, aruncăm cuvinte grele şi distrugem într-o clipită cu ura ceea ce am construit în ani întregi cu iubirea.

Ne micşorăm în interior, ne îndepărtăm de oamenii care ne iubesc şi încercăm apoi zadarnic să cumpărăm prietenia şi respectul lor cu bani. Banii nu cumpără aşa ceva, niciodată!

Ne simţim trădaţi, fără să ne dăm seama că noi am trădat primii, din momentul în care am început să urâm, să ne îndoim de iubirea celor care ne iubeau şi să răspândim ura din sufletul nostru în vieţile lor.

Ne însingurăm zi după zi şi ne trăim apoi viaţa într-o continuă alergătură după recunoaştere din partea celorlalţi, fără să ne dăm seama că aceasta nu vine niciodată la oameni ca noi.

“Dăruim”, după care, în schimbul “darurilor”, cerem înapoi. Îi facem pe oameni să se simtă obligaţi şi uităm ce înseamnă omenia, uităm că darul nu se cere înapoi.

Iar dacă oamenii “nu sunt cu noi, ci împotriva noastră”, ne apucăm să împrăştiem în jur cuvinte grele despre ei, în încercarea disperată de a-i face şi pe ei să simtă şi să trăiască ura pe care o simţim şi o trăim noi. Ura ne întunecă mintea, veninul ne macină sufletul şi ne transformă deodată în cei mai înverşunaţi duşmani ai celor pe care, până mai ieri, îi iubeam şi-i lăudam.

Începem să dăm vina pe alţii pentru felul în care ne simţim şi refuzăm să acceptăm că singurii responsabili pentru ceea ce se întâmplă în viaţa noastră suntem doar noi! Nu mai putem înţelege lucrul acesta. Iar modul acesta greşit de gândire înmulţeşte zi după zi numărul “duşmanilor” din viaţa noastră, pentru ca, în final, să ne dăm seama de singurătatea profundă în care noi înşine ne-am îngropat.

Şi constatăm, cu sufletul plin-ochi de amărăciune şi durere, că deşi respirăm, mergem, vorbim şi “socializăm”, în interiorul nostru am murit de mult, părăsiţi de toţi cei apropiaţi…

Mi-e atât de milă de noi… Atât de milă, Doamne!…

Antivirus uman!

Bună!

Ştiai că eşti virusat? Nu, nu ştiai? Ei bine, îţi spun eu acum. Tocmai am aflat şi eu de la Kiyosaki. Suntem virusaţi de educaţia prusacă, aceea care pregăteşte de peste o sută cincizeci de ani “militari şi angajaţi”, adică oameni care să percuteze imediat când li se dă un ordin! Practic, întreg sistemul mondial de învăţământ este construit pe această premisă. A funcţionat până la finalul Erei Industriale, iar acum începe să dea rateuri. De ce? Pentru că, în Era Informaţiei, omul are acces la resurse de cunoaştere din afara sistemului de învăţământ. Şi cum libertatea este întotdeauna “în afara” sistemului, şcoala scârţaie…

Nu mă refer acum la educaţia de bază, la cultura generală pe care orice fiinţă umană are dreptul şi chiar obligaţia să o primească, ci la… ce anume iese dintr-un liceu în ziua de azi! De acolo ies oameni extrem, extrem, extrem de virusaţi! Şi iarăşi, nu mă refer la vârfurile care acumulează informaţii în afara sistemului (meditaţii, cluburi tematice etc.), ci la marea masă de tineri. M-am întâlnit cu foarte mulţi în ultimii ani, datorită specificului activităţilor pe care le fac… Şi mi se ridică părul în cap de frică după ce discut cu ei! De ce? Mă gândesc că viitorul ţării ăsteia îl reprezintă chiar aceşti tineri, care… nu ştiu nimic folositor!

Şi-atunci, trebuie să facem ceva! Trebuie să descoperim un “antivirus” eficient, care să-i deviruseze şi să-i reclădească într-un mod corect, pentru că şcoala nu o face, familia nu o face, statul nu o face, biserica nu o face, armata nu o face, prietenii de pe scară ori de pe stradă nu o fac… Ce “antivirus” ar fi potrivit pentru o astfel de sarcină extrem de dură?…
….
….
…

Ai găsit răspunsul? Da! Aşa e! Dezvoltarea personală, ea e cheia schimbării de atitudine, ea e motorul care poate reporni un spirit tânăr deja îmbătrânit şi închistat în tipare de sclavie mentală, încă înainte de terminarea clasei a zecea. Da, aceasta e soluţia! Tinerii au nevoie iarăşi de vise, de încredere în ei, de ştiinţa de a se descurca în viaţă fără să ceară pomană de la părinţi, de la angajatori, de la şefi, de la politicieni, de la biserică, de la armată, de la prieteni ori rude…
Da, dragilor, dezvoltarea personală este un antivirus!

Haideţi, împreună, să devirusăm societatea românească, dar mai ales tinerii acestei societăţi, fiindcă, vrem sau nu vrem, când vom ajunge bătrâni vom trăi în lumea lor! Şi chiar dacă aş fi pozitiv sută la sută, mie tot nu mi-e prea roz viitorul uitându-mă la tinerii care ies acum de pe băncile şcolii româneşti…

Aştept replici!!…

Oameni-peruşi

Când aud oameni care îmi spun că se mulţumesc cu puţin, că ei sunt fericiţi cu un salariu de mizerie, cu un apartament de mizerie, cu un serviciu de mizerie, cu nişte prieteni de mizerie şi cu un mediu social mizerabil, simt că se rupe ceva în mine. Mi se face milă de ei şi încerc să le deschid ochii măcar un milimetru, să poată vedea şi ei lumina!
Oamenii aflaţi într-o astfel de situaţie sunt aidoma peruşului meu, Goguţă, căruia, deşi i s-a oferit permanent ieşirea liberă din colivie, a preferat să rămână acolo luni întregi, refuzându-şi astfel menirea: aceea de a zbura! A preferat siguranţa coliviei, unde credea că are tot ce îi trebuie, dar nu avea ce e mai important: libertatea de a zbura! Iar Dumnezeu i-a dat aripi tocmai pentru ca să zboare!
A durat câteva luni până când Goguţă a prins curaj (mânat de la spate, evident!) să-şi deschidă aripile şi să le încerce. I-a luat ceva vreme până să priceapă că viaţa nu-i doar o simplă colivie!
Fie-ţi milă, dragă cititorule, de astfel de oameni-peruşi. Dacă ai decis să faci o afacere, vei întâlni o mulţime. Iar atunci când te vei afla faţă-n faţă cu ei, nu îi privi ca pe nişte ciudaţi, că nu sunt. Numai că, până în acel moment, nu le-a arătat nimeni ce e zborul şi, mai ales, nu le-a spus nimeni că au aripi şi că pot zbura. Îţi vei da seama, în timp, că afacerea ta îţi va dărui tot ce ceri, dar îţi va cere tot ce poţi să dăruieşti! Şi cel mai important dar pe care îl poţi face este să-i înveţi pe oamenii din colivii să-şi deschidă aripile şi să zboare spre libertate. Şi ţine minte: nu doar îngerii au aripi, ci şi oamenii au!…

Îmi vine uneori…

Îmi vine uneori să-mi vărs tot năduful pe voi! Să vă culc pe genunchiul meu şi să vă trag o bătăiţă de-aia “made in Bunicu’“, că prea v-aţi lenevit de tot! Ce naiba, măi oameni buni, e chiar atât de greu de priceput că e viaţa voastră? Cine credeţi că va face în locul vostru? Cine credeţi că va acţiona în locul vostru pentru ca voi să vă îndepliniţi visele? Hei, treziţi-vă!!! Nu e nimeni acolo în afară de voi! Gata, sunteţi adulţi, e rândul vostru! Voi trebuie să faceţi, voi trebuie să acţionaţi, voi trebuie să stabiliţi ce anume doriţi şi să faceţi paşi rapizi în direcţia aceea!

Vă e teamă? Aveţi dubii în privinţa reuşitei? E prea ceţos viitorul acela? Nu aveţi încredere prea mare în propria persoană? Şi ce dacă! Şi eu eram aşa! Şi cei pe care i-am cunoscut acolo, sus, în înalturile nesfârşite ale Libertăţii, erau aşa! Însă ne-am schimbat, am luat o decizie şi ne-am schimbat! Cum? Luând decizia în interior şi acţionând în exterior! Puneţi mâna pe cărţi de dezvoltare personală şi citiţi până vă cade cartea din mână, luaţi CD-urile liderilor şi ascultaţi-le până vă pică urechile, mergeţi la seminariile acestor oameni şi trăiţi tot ce vă oferă ei acolo. Doar aşa vă veţi putea schimba şi veţi putea deveni încrezători în voi înşivă şi în ţelurile pe care doriţi să le atingeţi!

Eu mi-am propus ca în acest an să vă ajut cât pot de mult! Şi vă promit că voi aloca timp, energie, cunoştinţe şi bani pentru a vă oferi tot mai des uneltele de care aveţi nevoie pentru a creşte în interior, ca să puteţi acţiona după aceea în exterior! Nu vă sfiiţi să îmi scrieţi, să mă sunaţi, să intraţi pe site şi să cercetaţi. Dacă cereţi, veţi primi! Învăţaţi să cereţi, învăţaţi să primiţi, învăţaţi acele adevăruri minunate despre voi înşivă: sunteţi Unici şi meritaţi tot ce e mai bun în viaţă! Treceţi odată la acţiune şi haideţi, împreună, să facem lumea asta mai bună!!!

Valoarea voinţei slabe…

Toţi oamenii au voinţă. Ne naştem cu ea şi e puternică la vârsta fragedei pruncii. Nevoile ne sunt satisfăcute la prima manifestare a voinţei. Ne e foame, plângem şi ni se dă să mâncăm. Ne e frig, atragem atenţia şi suntem înveliţi. Facem alte… alea, plângem şi suntem schimbaţi… Vrem ceva, e întotdeauna cineva acolo, gata să ne satisfacă toate nevoile!…

Mai creştem puţintel şi învăţăm să ne manifestăm altfel voinţa… „Cere şi ţi se va da“ funcţionează încă perfect. Vrem, primim, în cel mai curat stil cu putinţă. Ideea e că încă vrem lucruri simple, de bază. Nu ne irosim voinţa pe cererea de lucruri fără necesitate reală.

Crescând, însă, începem să învăţăm. Şi, deodată, în procesul învăţării se produce… împrăştierea voinţei. Începem să cerem mai multe, din ce în ce mai multe, fără a avea cu adevărat nevoie de ele. Părinţii înţelepţi încep, la rândul lor, să ceară ceva în schimbul satisfacerii cererilor noastre, formându-ne corect. Cei mai puţin înţelepţi, însă, se iau după sloganul „bucuria copilului meu, nepreţuită“, fără să-şi dea seama că în spatele fiecărei acţiuni de-a lor se află o lecţie ce produce efecte pe termen lung în viaţa copilului.

La vârsta adolescenţei facem deseori o ultimă tentativă de a visa măreţ şi de a crede în visele noastre. Încă mai avem puterea de a vedea Adevărul şi de a avea încredere în el: anume că nu există vis nerealist dacă ai voinţă!

Totuşi, pe la finalul adolescenţei şi începutul maturităţii se petrece tragedia: ascultăm mai mult pe alţii şi mai puţin pe noi înşine! Voinţa ni se fărâmiţează şi ne aliniem mulţimii care aşteaptă să fie „îndrumată“ pe „drumul cel bun“. Aidoma unei oiţe dintr-o turmă nesfârşită, acceptăm cu resemnare pecetea care ne e pusă de cei care au voinţă: tu eşti aşa ceva şi vei face aşa ceva! Şi ne conformăm, mulţumindu-ne cu nişte firimituri infime din visurile noastre de odinioară. Încetăm să mai cerem, având impresia că cerem în zadar. Voinţa ne e atrofiată, slabă, uşor manipulabilă…

Şi ne trezim la bătrâneţe că privim în jur cu un regret imens. Încercăm să facem un calcul al valorii vieţii noastre şi constatăm cu un sentiment de amărăciune adâncă ceea ce nu am vrut să acceptăm când cei câţiva „visători“ au încercat să ne facă să înţelegem: valoarea vieţii unui om „normal“, într-o societate „normală“, e de numai 800.000 €. În 45 de ani de muncă există 540 de luni; dacă pentru fiecare lună de muncă primim în medie 1500 €, rezultă un produs de 810.000 €. Dacă primim 1500 € pe lună!…

Numai atât valorează o voinţă slabă… Când eu mi-am făcut calculul voinţei, primeam pe undeva pe la… 400 € lunar. Eram un om „normal“, cumva fericit că sunt „normal“, dar valoram, Dumnezeule-mare!, doar cu puţin peste 200.000 €! Întreaga mea viaţă, aflată pe undeva pe la finalul primei treimi, valora doar atât!!! M-am cutremurat şi am căzut serios pe gânduri. Trebuia să fac ceva, altceva!

Dar pentru aceasta a trebuit să-mi reînviez… voinţa!
Şi în numai cinci ani de folosire a propriei voinţe, potrivit tehnicilor prezentate în această carte (”Ghid de viaţă liberă“, în curs de apariţie la Editura PAVCON – n.a.), am ajuns să-mi cresc valoarea propriei vieţi de peste… 13 ori. În momentul când scriu aceste rânduri, valoarea vieţii mele a depăşit 2.700.000 €! Sper să nu le dau idei răpitorilor, să-i fac să creadă că atâţia bani am! Nu, atât valorez!!!…

O vorbă bună

O simplă vorbă bună. Atât. Doar de atât au nevoie oamenii pentru a înflori…
O vorbă de apreciere, cât de mică, pentru cine sunt ei, pentru cât de frumoşi sunt, pentru cât de bine s-au îmbrăcat, pentru cât de frumoasă este casa lor, maşina lor, soţia lor, soţul lor, copiii lor… O vorbă bună are un efect cu totul încântător asupra unui om.
Tu cui i-ai spus o vorbă bună astăzi? Cum, nimănui? Nici măcar ţie? Oh, dar nu e bine! Nu e bine deloc! Trebuie neapărat să îndrepţi această situaţie! Neapărat! Hai, chiar acum, du-te în faţa oglinzii, uită-te cu atenţie la fiinţa de acolo şi zi-i o vorbă bună! Chiar acum!!! Te aştept…

Ai văzut ce minunat a fost? Sigur că da! Ia obişnuieşte-te tu ca în fiecare zi să spui cuiva, la început poate numai ţie, cu toate că nu e indicat doar aşa… – să spui cuiva o vorbă bună! Vei face diferenţa în lumea asta agitată şi nebună. Vei începe să dai de la tine, fără a aştepta să primeşti. Vei începe să înţelegi cum funcţionează natura umană şi îţi vei apropia oamenii. Vei începe să îţi faci din ce în ce mai mulţi prieteni. Tot mai mulţi oameni buni vor intra în viaţa ta şi nu vor mai ieşi niciodată. Preţul pe care îl vei plăti? O vorbă bună. Doar o simplă vorbă bună…

Mi-am dat seama de asta ieri, în oraş… O învăţătoare era cu întreaga ei clasă de minuni dumnezeieşti pe la coloanele din faţa fostului magazin Romarta Copiilor, acum, din nefericire, sediul unei bănci cu o reputaţie nu prea bună… Şi copiii aceia zglobii alergau şi ţipau şi râdeau şi transmiteau în jur ceea ce acele coloane erau obişnuite să audă pe vremea când eram eu copil… Mi-au umplut sufletul de bucurie, aşa că m-am oprit din drumul meu grăbit şi m-am apropiat de tânăra învăţătoare, vizibil stresată şi cumva depăşită de situaţie. Am privit-o în ochi şi i-am spus zâmbind: “Sunteţi o fericită!” “De ce?!” – a întrebat ea mirată. I-am făcut un semn larg cu ambele braţe, către toţi copiii aceia debordând de viaţă. Femeia s-a uitat la mine cu alţi ochi, în care apăruseră luminiţe vii, şi mi-a răspuns: “Aşa e, sunt cea mai fericită fiinţă din Univers! Fiindcă am atâţia şi sunt toţi ai mei!”. Pe dată şi-a schimbat atitudinea şi, râzând, şi-a strâns puii în jurul ei, ca o mamă perfectă.

O vorbă bună… O simplă vorbă bună…
Ce poate face o vorbă bună? Poate schimba vieţi! În bine!
Aşa că, dragul meu cititor, îţi spun o vorbă bună: eşti cea mai fericită fiinţă din Univers! Caută motivele şi le vei găsi!… Şi nu uita, în fiecare zi să spui cuiva o vorbă bună, indiferent cât de mică ar fi şi cât de neînsemnată pentru tine. Tu spune-o, căci solul de va fi pregătit, ea va creşte şi se va face mare. Tu doar fă-ţi datoria: spune o vorba bună. Şi întreaga ta lume se va schimba în mai puţin de un an. Îţi garantez!

Ţăranul şi Măgarul

Tocmai am primit această povestioară pilduitoare pe email şi, pentru că mi se pare atât de apropiată felului meu de a gândi şi modului în care privesc viaţa, v-o ofer cu drag tuturor, spre împlinirea ţelului nostru comun: de a fi mereu fericiţi!

“Se spune că un măgar a căzut într-o zi într-o fântână părăsită… Nefericitul animal se puse pe zbierat şi făcu asta ore întregi, în timp ce stăpânul lui, un ţăran bătrân, se dădea de ceasul morţii cum să îl scoată de acolo. Până la urmă, ţăranul hotărî că nu mai e nimic de făcut, că măgarul era la fel de bătrân ca şi el, şi că, oricum, fântâna fiind secată, tot trebuia acoperită odată şi-odată.

Cu părere de rău, ţăranul şi-a chemat vecinii să-i dea o mână de ajutor. Fiecare din ei luă câte o lopată şi începu să arunce de zor pământ în fântână.

Măgarul pricepu de îndată ce i se pregăteşte şi se puse şi mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după o vreme se potoli şi tăcu. Ţăranul privi în adâncul fântânii şi rămase uluit de ceea ce văzu!

Măgarul bătrân făcea ceva cu totul neaşteptat: se scutura de fiecare lopată de pământ şi apoi o călca în copite, bătătorind-o. Aşa că, nu după mult timp, toată lumea fu martora unui fapt la care nimeni nu se aşteptase. Măgarul, ajuns aproape de buza fântânii, sări peste ea şi ieşi afară fremătând de fericire!…”

Viaţa va arunca şi peste tine cu pământul şi bolovanii greutăţilor de tot felul. Iar secretul pentru a ieşi din fântâna secată este să bătătoreşti pământul şi să-l foloseşti pentru a urca încă un pas. Căci fiecare dintre greutăţile noastre este, de fapt, o ocazie pentru a putea să mai facem un pas înainte. Dacă nu ne dăm bătuţi, putem ieşi chiar şi din cele mai profunde adâncuri. Foloseşte pămânul pe care viaţa îl aruncă peste tine pentru a urca mai sus, şi mai sus, tot mai sus!

Şi aminteşte-ţi mereu de cele 5 reguli pe care trebuie să le urmezi pentru a fi fericit:
1. curăţă-ţi inima de frică, ură şi egoism;
2. scuteşte-ţi mintea de preocupări inutile;
3. simplifică-ţi viaţa şi fă-o mai frumoasă;
4. dăruieşte mai mult şi aşteaptă mai puţin;
5. iubeşte mai mult şi… scutură-te de pământ,
pentru că în viaţă tu trebuie să fii soluţia, nu problema!

Tags: daruieste, iubeste, motivatie, reguli, simplifica