Cum?

Fiecare început de an este privit ca un nou debut în viaţă, ca un nou punct de start spre realizarea viselor aflate încă pe lista personală. Fiecare început de an este, pentru majoritatea, un moment al reînnoirii promisiunilor făcute cu un an în urmă… Sau poate cu doi… Ori poate chiar cu trei sau patru…

Da, anul acesta am să mă las de fumat… Da, anul acesta am să mă apuc să pun bani deoparte… Da, anul acesta mă voi apuca să fac exerciţii fizice… Da, anul acesta voi începe realizarea proiectului pe care îl am în minte de peste un deceniu!

Ce se întâmplă, însă, de nu apucăm să facem ce ne propunem şi anul trece ca vântul peste noi, ajungând ca în ultimele zile din decembrie să ne trezim tot în ipostaza ingrată a celui care nu se ţine de promisiune? De ce oare nu izbutim să rupem cercul şi să evadăm din zona de confort, pentru a face ce trebuie făcut, atunci când trebuie făcut? Cum reuşesc unii să realizeze atâtea, iar noi ne zbatem an de an şi, deşi ne propunem marea cu sarea când ne aliniem la start, ne împotmolim pe traseu, fără a apuca vreodată să vedem linia de finish?

Toate aceste întrebări au un singur răspuns, iar el se rezumă tot la o întrebare. O simplă întrebare, dar ale cărei mii de răspunsuri reprezintă cheia tuturor realizărilor omului pe acest pământ. O întrebare care ar trebui pusă după fiecare ţel pe care ni-l propunem la început de an. O întrebare în spatele căreia se găseşte Succesul în absolut tot ce întreprindem: C U M ?

Ani de zile mi-am stabilit ţeluri şi m-am entuziasmat, le-am trecut pe hârtie, aşa cum spunea la carte, le-am pus o dată fixă, să le pot măsura temporal şi… multe dintre ele aşa au rămas. Simple visuri trecute în agendă. De ce? – m-am tot întrebat. De ce se întâmplă asta? Ce lipseşte? Ce nu văd în această imagine a realizării ţelurilor? Lipsea CUM! Sau mai precis răspunsul la această întrebare!

Exemplu: „Îmi doresc, până la 30 iunie, să slăbesc, într-un mod natural, 15 kilograme.“ Acesta e ţelul. Are şi dată, are şi dorinţă în spate. Dar lipseşte modalitatea de realizare. Cum să fac să slăbesc 15 kilograme, într-un mod natural, nu forţat, până la 30 iunie? Ei, şi de aici înainte începe adevărata planificare a realizării ţelului! Trec pe hârtie toate modalităţile care îmi străbat mintea pentru a realiza acest scop, chiar dacă unele dintre ele mi se par dificil de abordat acum, la început de drum:

– să fac mişcare în fiecare dimineaţă, timp de 30 de minute;

– să fac mişcare în fiecare seară, timp de 30 de minute;

– să beau mai multă apă plată zilnic;

– să nu mai mănânc tot din farfurie când mă aşez la masă;

– să mănânc alimente cu nivel caloric redus;

– să stau cât mai mult în compania unor persoane suple, sportive;

– să citesc cât mai multe informaţii despre cum se slăbeşte natural şi fără efort;

– să îmi reafirm în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară decizia de a ajunge la o greutate normală;

– să îmi pun pofta-n cui, la petreceri, când mi-e lumea mai dragă;

– să mă întreb mereu dacă nu cumva îmbucătura următoare este în plus;

– să le cer membrilor familiei să îmi încurajeze atingerea ţelului şi să mă susţină când îmi e greu;

– să îmi pun fotografii de-ale mele prin casă, cât mai mari cu putinţă, de pe vremea când eram suplu;

– să mă încurajez în fiecare zi şi să mă motivez ascultând speech-uri motivaţionale.

– să îmi formez şi să-mi clarific în minte, cât mai clară, imaginea mea de după 30 iunie etc., etc., etc.

După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:

– să mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme;

– să-mi pregătesc de cu seară ţinuta sport şi să o pun lângă pat, astfel încât să nu iau alte haine pe mine la trezire;

– să îmi stabilesc un traseu de alergare uşoară pe care să-l urmez;

– dacă vremea nu permite ieşirea la alergare, să îmi pregătesc pe hol sau în baie un „colţ pentru exerciţii fizice“;

– să rog unul din membrii familiei să mă însoţească în aventura mea zilnică pe tărâmul exerciţiilor fizice;

– să propun prietenilor să ieşim împreună la alergat dimineaţa;

– să îmi pregătesc sticla cu apă pentru hidratare;

– să îmi pregătesc un mp3 player, pentru a asculta la căşti materiale de dezvoltare personală şi motivaţionale, în timp ce alerg etc., etc., etc.

După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:

– să pun ceasul deşteptător să sune cu o jumătate de oră mai devreme decât de obicei;

– să mă culc seara cu o jumătate de oră mai devreme, pentru a mă odihni suficient etc., etc., etc.

Practic, trebuie să ajung la răspunsuri care nu-l mai acceptă pe CUM, ci doar simpla acţiune. Răspunsuri care, ele însele, să reprezinte acţiuni. Şi când, într-un final, voi avea pe agendă o listă întreagă de acţiuni care trebuie făcute, sunt ordonate şi planificate, le cunosc rezultatele pe care le poartă în spate, atunci pot fi sigur că Visurile mi se vor împlini!

O astfel de tehnică de stabilire şi planificare necesită, ce-i drept, mult mai mult timp pentru a fi pusă în practică, însă transformă procesul planificării într-unul cu rezultate predictibile şi realizabile 100%! Funcţionează în absolut orice domeniu, fie viaţă personală, sănătate (ca în exemplul descris mai sus) afaceri, bani, carieră, relaţii sociale, dezvoltare personală ori leadership.

Odată ce ştii CUM şi ai pe hârtie, scris chiar de mâna ta, acţiunile care trebuie făcute, într-un şir logic şi ordonat, în care crezi – pentru că sunt chiar răspunsurile tale –, atunci tot ce ai de făcut este să le execuţi!

Dacă încă ai dubii privind puterea ta de a face acţiunile respective, înseamnă că trebuie să reiei procesul şi să te întrebi, iarăşi, CUM? Cum să fac să mă motivez, cum să fac să găsesc în mine forţa de a acţiona aşa cum mi-am planificat, aşa cum am trecut în agendă? Răspunsurile vor răzbate din mintea ta şi se vor constitui, unele în simple acţiuni, altele în noi generatoare de cum.

Şi într-un fel şi în altul, puterea clarificării te va duce acolo unde vrei să ajungi: la linia de finish a fiecărui Vis!

Acum te afli, iată, la linia de start într-un nou an. Folosind această tehnică, ai şansa să te reclădeşti şi să-ţi împlineşti în mod real visele! Şi sunt 100% convins de ceea ce-ţi spun! De ce? Pentru că acum ştii CUM!

=============
Articol ce va aparea in revista motivationala si de dezvoltare personala “Profesor de… Fericire” nr. 13, in ianuarie 2010.

Stoarce buboiul!

Trăim timpuri extraordinar de generoase! Trecem printr-o perioadă prin care nimeni, de când există fiinţa umană pe acest pământ miraculos, nu a mai trecut. Trăim, în aceste timpuri vulcanice, CRIZA de dinaintea celei mai importante SCHIMBĂRI din istoria omenirii! Puţini, însă, au ochi să vadă această minune…

Un prieten m-a sunat cu aproape o oră în urmă şi, cu glasul gâtuit de emoţie, a început să mi se plângă că a fost concendiat, că viaţa lui e distrusă, că e disperat şi că nu mai ştie ce să facă.

„Te-au dat afară? Felicitari! Să-ţi fie de bine!“

A urmat un moment lung de tăcere după urarea mea, apoi, cu o voce rece ca gheaţa, mi-a reproşat: „Credeam că ai să mă înţelegi şi ai să mă ajuţi…“, şi a închis telefonul.

L-am sunat imediat înapoi. Ce a urmat a fost o discuţie lungă şi foarte interesantă, în care am abordat câteva idei pe care ţi le voi prezenta şi ţie în articolul de faţă, dragul meu cititor, iar la final mi-a servit o frază pentru care merită să trăieşti: „Îţi mulţumesc din suflet, bunul meu prieten!“.

Trebuie specificat încă de la început, pentru a nu pleca de la premise greşite: nu afirm că a fi angajat e un lucru rău (la suprafaţă) şi că a avea serviciu e o prostie (prea mare). Majoritatea semenilor noştri sunt dependenţi de un serviciu şi de un şef pentru a funcţiona la 50% din capacitate. În plus, şi cei de lângă ei sunt dependenţi de serviciul lor – şi mă refer aici în primul rând la copii şi, uneori, la părinţii bătrâni şi suferinzi. A lua unui astfel de om serviciul, e egal cu a-i lua brusc dependentului obiectul dependenţei. Intră aproape imediat în sevraj şi are nevoie de asistenţă specializată, cel puţin în perioada imediat următoare, pentru a face faţă momentului dificil care urmează după ce „se lasă“. O spun din proprie experienţă, căci chiar şi după zece ani încă mai resimt nişte furnicături supărătoare când îmi aduc aminte de zilele în care trebuia să merg să-mi vizez carnetul de şomer, pentru a putea primi „ajutorul“…

Cu toate acestea, i-am spus prietenului meu adevărul: serviciul lui, de la care a fost concendiat, era un drog, şi tocmai de aceea i-am spus „Felicitări!“ şi „Să-ţi fie de bine!“. Prietenul meu a înţeles, într-un final, ce am dorit să îi transmit, s-a liniştit şi am putut discuta şi analiza ce e de făcut în continuare.

Voi încerca, în cele ce urmează, să rezum discuţia cu el într-un scurt dialog, din care sper din toată inima că vei avea concluzii importante de tras.

— Serviciul este cel mai puternic şi perfid drog al societăţii actuale!

— Adică eu şi nevastă-mea, dar şi tu, când aveai serviciu, suntem sau eram nişte drogaţi?

— Da. Gândeşte-te puţin… Tu, de exemplu, acum, de ce eşti aşa de deranjat că te-au concediat?

— Păi rămân fără bani şi am o groază de rate pe cap! a exclamat el.

— Deci, te ducei la serviciu pentru bani?

— Păi pentru ce altceva să mă duc?

— Şi mai ştii şi alţii care se duc la serviciu pentru bani?

— Păi… toţi se duc pentru bani, nu?!

— Din păcate, trebuie să îţi dau aproape în totalitate dreptate: toţi minus câţiva… Şi tocmai aici e problema, tocmai asta transformă serviciul într-un drog şi pe angajaţi în nişte drogaţi…

— Da…. Acum încep să îmi dau seama, a murmurat prietenul meu.

— Ce îţi dai seama?

— Că mă duceam în fiecare zi la muncă pentru a avea bani…

— În loc să… – l-am întrerupt eu.

— În loc să mă duc pentru că îmi făcea plăcere activitatea de care mă ocupam acolo…

Şi de aici am ajuns la esenţă, adică la şansa lui de a scăpa de drog o dată pentru totdeauna şi de a reveni la viaţa reală, de a nu mai munci pentru bani, ci de plăcere. Şi a putut, astfel, să îşi dea seama că cei care fac ce le place şi pun pasiune în ceea ce fac, nu au niciodată probleme cu banii!

Criza pe care o trăim nu e o criză financiară, ci o criză morală. Şi deşi doare că buboiul s-a spart, e foarte bine că s-a spart, fiindcă – aşa cum spunea bunica – de-acum poate începe însănătoşirea. Totul e să-l storci bine o dată ce s-a spart, să iasă toată mizeria din el şi, apoi, să ai mare grijă să nu coacă din nou.

Perioada prin care trecem acum este cea de „stoarcere a buboiului“. Din păcate, aproape toţi se tem să-l stoarcă, fiindcă în acest proces suferinţa e şi mai mare, iar când lipseşte anestezicul şi stoarcerea se face pe viu, urletele de durere sunt crâncene. Mizeria care iese din buboi e formată din valori greşite, autoamăgire, dorinţe fade, lipsă de respect de sine, lipsă de respect pentru semeni, lene, frică şi multă, multă, multă prostie.

Toate acestea s-au acumulat, din păcate, la nivelul conştiinţei celor mulţi, de-a lungul ultimilor 30-40 de ani, ceea ce a permis „liderilor“ infectaţi cu aceleaşi „valori“ să se transforme în… stăpâni de sclavi. Şi astfel, aproape întreaga umanitate a devenit, mai ales în ţările aşa-zis „civilizate“, o imensă masă de manevră, parcă fără creier şi voinţă proprie, care poate fi mişcată de colo-colo la o simplă „ştire“ difuzată la televizor.

Acum, mai mult ca niciodată, este vremea unei „cure intense de dezintoxicare mentală“, pentru a stoarce şi elimina valorile greşite şi a le înlocui cu cele corecte. Şi tot acest proces începe din mintea fiecăruia, prin schimbarea atitudinii faţă de noi înşine şi faţă de ce înseamnă, cu adevărat, Viaţă! Începe prin schimbarea gândurilor negative cu gânduri pozitive, începe prin a reînvăţa ce este respectul şi cum se aplică el, începe prin a iubi oamenii într-atât de mult încât să te îndrăgosteşti de toţi cei pe lângă care treci pe stradă, începe prin a înţelege că totul este permis, atâta vreme cât prin acţiunea ta nu îi faci rău celuilalt, începe printr-o curăţire morală profundă şi, după caz, prin transformarea, marginalizarea sau eliminarea fără nici un regret a non-valorilor!

Revenind la prietenul meu, concluzia la care a ajuns este că trebuie să reînceapă să gândească şi să găsească soluţii pentru viaţa sa şi a familiei sale, în lumea reală, unde minciuna „siguranţei“ unui loc de muncă nu mai ţine. Cu ceea ce ştie să facă îşi poate găsi repede un alt loc de muncă, însă şi-a dat seama că reîntorcându-se la serviciu ar fi ca şi cum şi-ar băga din nou acul în venă şi ar apăsa pistonul seringii. Primii bani câştigaţi vânzându-şi timpul şi abilităţile printr-un contract de muncă l-ar arunca iarăşi în letargie şi insatisfacţie de sine. Aşa că ce are de făcut acum este să se aşeze cu un caiet în faţă şi să facă o listă cu toate ideile care îi vin, o listă cu toate abilităţile pe care le are şi încă una cu toţi cunoscuţii. După care, ca într-un minunat joc al libertăţii, să descopere corelaţiile dintre cele trei liste. Undeva, acolo, se găseşte mina lui de aur!…

In Memoriam JIM ROHN

JIM ROHN a atins milioane de vieti cu cartile, CDurile, seminariile si programele sale educationale si motivationale, timp de 46 de ani! O viata intreaga dedicata educarii semenilor sai, o viata traita frumos, o viata care a contat enorm in vietile noastre!

Mii de multumiri si RESPECT, Mr. Rohn!

Dumnezeu sa te odihneasca!

VEZI FILMUL AICI !

Miracolul Iubirii

O veste bună este o ştire cu o puternică încărcătură pozitivă, care, atunci când o primim, ne transformă benefic felul de a privi Viaţa, ne încarcă de energie şi ne dă o poftă nebună de a trăi şi de a ne bucura de faptul că existăm pe acest pământ.

Vă dau o veste bună! Una din acele veşti care să vă facă să simţiţi că trăiţi din plin şi că e minunat că vi se întâmplă asta!

A apărut în lumea noastră un nou suflet încărcat de iubire, nepoţica mea Alexandra-Gabriela!

Îi urez bun-venit în această lume miraculoasă şi, ca să-mi iau încă de la început în serios rolul de “moş” (soţia mea fiind “moaşă”, eu sunt… logic, “moşul”!), îi promit că îi voi sta alături cât de mult voi putea, cu sfaturi şi exemple personale, până când aripile sufletului ei se vor deschide şi ea va învăţa să zboare singură către Lumină şi Iubire de Oameni!

Un suflet nou venit pe acest pământ e crud şi pierdut în neştiinţă, deşi poartă cu sine înţelepciunea nealterată a Vieţii Divine, acel sâmbure de Dumnezeire care pare că se ascunde tot mai adânc în fiinţă, pe măsură ce omul avansează în vârstă. Tocmai de aceea, atitudinea noastră, atunci când un prunc alege să vină aici, la noi, ar trebui să fie încărcată de responsabilitate şi respect, astfel încât el să izbutească să-şi menţină la vedere sâmburele de Dumnezeire cât mai mult posibil, chiar pentru tot restul zilelor sale!

Singura cale descoperită în această lume până acum, prin care acest lucru poate fi realizat, este Iubirea! Înconjoară un suflet cu Iubire şi vei avea alături de tine o Fiinţă Umană completă, capabilă să simtă zi de zi miracolele pe care Viaţa i le oferă, să se bucure de ele şi să le dăruiască, la rândul ei, cu inima largă, plină de căldură şi compasiune, celorlalte Fiinţe Umane şi Oamenilor contemporani cu ea.

Îţi urez, draga noastră Alexandra-Gabriela, să ai parte doar de Iubire în această superbă călătorie care te aşteaptă pe acest tărâm al miracolelor! Îţi multumesc că ai apărut în viaţa mea şi mi-ai permis, încă o dată, să văd şi să simt săvârşindu-se un Miracol! Căci pentru noi, acum, eşti un Miracol! Miracolul Iubirii!…

Cea mai mare forţă din Univers

de Constantin D. Pavel

Cea mai mare forţă din Univers este Iubirea.

Când iubeşti, eşti fericit.

Când iubeşti, eşti îngăduitor.

Când iubeşti, eşti liber.

Când iubeşti, eşti curajos.

Când iubeşti, eşti sănătos.

Când iubeşti, eşti umil.

Când iubeşti, eşti sincer.

Când iubeşti, eşti bun.

Când iubeşti, eşti frumos.

Când iubeşti, eşti curat.

Când iubeşti, eşti divin.

Când iubeşti, dăruieşti.

Când iubeşti, trăieşti.

Liderii ascultă Lideri

Majoritatea companiilor de marketing relaţional care se respectă au programe educaţionale care ajută la înţelegerea afacerii şi la dezvoltarea personală a oamenilor, la transformarea lor în oameni de afaceri. Iar acolo unde aceste programe nu există, liderii iau frâiele în propriile mâini şi le creează, fiindcă în nici o afacere din lumea asta nu poţi ajunge în vârf fără educaţie continuă. Iar network marketingul este una dintre cele mai mari afaceri care s-au inventat vreodată.

Pentru mine a fost o surpriză să constat că pe casete şi CD-uri se poate înregistra şi altceva în afară de muzică. Pe vremea când am început eu network marketingul nu existau seminarii pe CD-uri, căci foarte puţini aveau CD-playere sau calculatoare personale. Ce să mai vorbesc de MP3, că abia se inventase! Aşa că noi învăţam ascultând casete audio, fiindcă oricine – sau aproape oricine – avea un casetofon.

Stau uneori şi mă mir cât de repede a avansat tehnica, în numai un deceniu, şi cât de puţini oameni profită de aceste avantaje extraordinare pe care aceste invenţii le oferă umanităţii… Oamenii preferă să asculte numai muzică la playerele portabile sau în maşină, când ar putea să facă încă o universitate dacă ar asculta măcar un CD pe zi!
Ei bine, după primul plan de marketing la care am participat am primit, „pentru maximum 24 de ore“, o casetă pe care vorbea un Diamant pe nume Doug Wead. Am ajuns acasă târziu în noapte şi, pentru că soţia mea şi fiul nostru se culcaseră, ţin minte că am luat casetofonul şi am ascultat acea casetă în hol, stând turceşte pe covor, până pe la ora 2 din noapte. N-am înţeles nimic. Pur şi simplu, pe acea casetă nu era mai nimic despre afacerea care mi se prezentase în acea seară. Omul înregistrat pe casetă îmi vorbea despre revoluţia din Polonia, despre sindicatul „Solidaritatea“ şi despre liderul polonez Lech Wałęsa, iar eu o luasem ca să aflu cum pot porni afacerea şi cum pot ajunge la succes. Habar nu aveam cine era Doug Wead şi câtă valoare aveau vorbele lui.

Am ascultat acea casetă de trei ori la rând şi, deodată, în mintea mea s-a făcut lumină: omul acela de pe casetă îmi vorbea chiar mie! Şi-mi spunea că sunt la fel ca toţi oamenii mari ai acestei lumi, la fel ca celebrul Lech Wałęsa, al cărui vis de libertate a dus, în cele din urmă, la eliberarea întregului bloc comunist şi dispariţia Uniunii Sovietice şi a influenţei ei în întreaga Europă Centrală şi de Est!

Şi mai îmi spunea Douglas Wead – despre care abia mai apoi am aflat că este una dintre cele mai luminate minţi ale Americii, reputat istoric şi consilier a nu mai puţin de trei preşedinţi americani! – că şi eu pot ajunge unde a ajuns el, pur şi simplu făcând ceea ce a făcut el!

M-am dus la culcare cu sentimentul că am descoperit calea către visul meu (deşi, pe atunci, încă nu îl aflasem cu certitudine) şi că, din acea clipă, viaţa mea şi a familiei mele va începe să se schimbe mult în bine! Şi chiar aşa a fost! Acela a fost momentul de cotitură, punctul decizional care, după aproape un deceniu, m-a adus în locul minunat al vieţii mele de acum, care îmi permite să analizez, să învăţ, să pun în practică şi să îţi spun şi ţie, bunul meu prieten, cum funcţionează sistemul acesta, care te poate duce către o viaţă cu adevărat extraordinară! Şi totul a pornit de la o… casetă!

De atunci am ascultat mii de casete şi CD-uri înregistrate în seminarii de afaceri sau de dezvoltare personală – chiar şi acum, când scriu aceste rânduri, îl ascult pe Anthony Robbins! –, am ascultat sute de lideri împărtăşindu-mi din experienţa lor şi am luat de la fiecare atât cât am avut nevoie şi cât eram pregătit să iau în acel moment, construindu-mă şi reconstruindu-mă pas cu pas, zi după zi. Pe cei mai buni dintre cei mai buni i-am reascultat de nenumărate ori, pentru că, pe măsură ce creşteam în interior, mesajele lor căpătau noi şi noi înţelesuri, deschizându-mi adesea noi perspective şi oportunităţi. Îţi recomand să nu pierzi nici un seminar sau CD al titanilor dezvoltării personale, cum sunt Tony Robbins (despre care tocmai ţi-am spus că îl ascult acum…), Robert Kiyosaki, Jim Rohn, Brian Tracy, Donald Trump, James Allen, Denis Waitley, Chris Widener, Zig Ziglar, Vic Johnson ş.a.). Ei sunt cei care, prin sfaturile şi exemplele lor, îţi pot descătuşa uriaşul potenţial de atingere a ţelurilor pe care îl ai în tine şi împreună cu ei vei descoperi că poţi, poţi să realizezi orice îţi propui, în pofida sutelor de „sfaturi“ potrivnice!
Să asculţi un CD pe zi mi se pare acum o joacă de copil şi ţi-o spun direct, fără ocolişuri: dacă vrei să creşti rapid, ascultă 3, 4 sau 5 CD-uri pe zi, pentru că numai aşa vei putea să-ţi construieşti o bază informaţională şi emoţională solidă, o temelie rezistentă la uriaşul edificiu al viitoarei tale personalităţi de Învingător!

Liderii ascultă lideri! E simplu şi e suficient atât!

(Fragment din cartea “Alţi 3 paşi spre Extraordinar!”, de Constantin D. Pavel, volumul al doilea al START SISTEM-ului în marketing relaţional, aparută la Editura PAVCON. Detalii şi comenzi la www.pavcon.ro)

Eşti curajos…

de Constantin D. Pavel

Eşti curajos atunci când te trezeşti dimineaţa, gata să începi o nouă zi…

Eşti curajos când crezi în viitorul tău luminos, deşi toţi îţi spun că n-o să ai unul…

Eşti curajos când te uiţi în oglindă şi refuzi să vezi un ratat…

Eşti curajos când te doare, dar strângi din dinţi şi mergi mai departe…

Eşti curajos când vezi că totul e praf în vânt, dar tu lupţi să-ţi construieşti castelul mult visat…

Eşti curajos când refuzi să întorci şi celălalt obraz şi, în schimb, ripostezi de două ori mai tare…

Eşti curajos când îţi planifici să reuşeşti şi nu te laşi până când nu se întâmplă asta…

Eşti curajos când decizi să fii om şi faci tot ce trebuie ca să-ţi iasă…

Eşti curajos când îţi priveşti soţia/soţul în ochi, în fiecare seară, şi îi spui din tot sufletul “Te iubesc!”…

Eşti curajos când îţi îmbrăţişezi copiii şi le spui, în fiecare seară, din tot sufletul “Te iubesc!”…

Eşti curajos când te opreşti o clipă şi te uiţi în sus, devenind conştient că dincolo de cer tot cer este…

Eşti curajos când crezi în bunătatea omului de lângă tine…

Eşti curajos când laşi în fiecare zi să-ţi mai picure în suflet un pic de speranţă…

Eşti curajos când crezi în viitorul copiilor tăi…

Eşti curajos când te bucuri de o ceaşcă de cafea bună…

Eşti curajos când îţi spui că încă eşti viu şi că poţi schimba ceva în viaţa ta…

Eşti curajos când pui seara capul pe pernă şi-ţi spui în gând “Azi am fost mai bun ca ieri, iar mâine voi fi mai bun ca azi!”…

Eşti curajos când ai curajul să faci toate astea şi mai mult decât atât….

Puterea networking-ului

Ieri am făcut bilanţul Programului Educaţional Lunar pe care PAVCON eDucational l-a instituit cu mai bine de 28 luni în urmă. Şi nu mică mi-a fost mirarea să constat că majoritatea celor înscrişi pe acest program de dezvoltare personală continuă provine nu din munca echipei noastre de marketing, ci din… networking-ul desfăşurat chiar de beneficiarii direcţi ai programului!

Oamenii au simţit efectiv valoarea reală care le-a invadat vieţile din ce în ce mai mult, lună după lună şi, pur şi simplu, au dorit să împrăştie această valoare în jurul lor, să o dea mai departe şi celorlalţi, să o împărtăşească deopotrivă cu cei care le sunt aproape, dar şi cu cei cu care interacţionează zi de zi.

La ce a ajutat acest tip de acţiune, acest comportament? A crescut valoarea mediului personal! A creat relaţii interumane puternice! A construit punţi către realizarea unor proiecte comune reciproc avantajoase!

“Pentru mine, PpS (Programul pentru Succes) este hrana zilnică a creierului şi sufletului meu“, spune Florin M., din Craiova. “Aşa cum organismul are nevoie de hrană pentru a funcţiona, tot aşa şi mintea are nevoie de hrană pentru a funcţiona, iar hrana din cărţile şi CD-urile de pe Programul Educaţional Lunar este cea mai bună pe care am întâlnit-o până acum!”

“Născut pentru a reuşi mi-a salvat căsnicia!“, spune Laura V., din Bucureşti. “Am citit această carte atât eu, cât şi soţul meu, iar după aceea nu ne-a venit să credem cum au evoluat lucrurile în viaţa noastră! Ascultând CD-urile şi citind cărţile de pe Programul Educaţional Lunar, am simţit cum am renăscut, amândoi!“

“Fără ocolişuri, înainte de Programul Educaţional Lunar eram un zombi!“, declară Mircea D., din Iaşi. “Eram un automat care se trezea dimineaţa când suna ceasul, mergea la serviciu până la 5, venea acasă şi se aşeza în faţa televizorului, se culca la 10, pentru ca a doua zi să o ia de capăt! Iar şi iar şi iar… Putere nemărginită a trezit uriaşul din mine! Acum o lună mi-am făcut firmă şi m-am apucat să fac ceea ce vreme de doisprezece ani am tot amânat. Şi sunt mândru de mine şi ştiu că voi reuşi!“

“Programul Educaţional Lunar mi-a înviat grupul de prieteni!“, spune Maria B., din Timişoara. “De ani de zile ieşeam şi discutam numai banalităţi, lăsând timpul să treacă pe lângă noi fără nici un rezultat. De când m-am înscris pe Programul Educaţional Lunar şi am început să le împrumut prietenilor mei cărţile şi CD-urile, s-a pornit… schimbarea! Acum petrecem mai mult timp împreună, dar nu pentru a vorbi discuţii, ci pentru a planifica şi realiza proiecte comune, din care cu toţii avem de câştigat!“

Aş putea continua acoperind pagini întregi cu extrase din e-maiurile şi scrisorile abonaţilor pe Programul Educaţional Lunar, însă nu e locul acestora aici, ci pe pagina de Mărturii a site-ului Programului. Ceea ce am dorit să scot în evidenţă este nevoia oamenilor de a se descoperi şi re-descoperi pe ei înşişi prin intermediul educaţiei non-liniare, a self-improvement-ului şi a life-coaching-ului. Acest proces de auto-cunoaştere şi, apoi, de auto-depăşire, a făcut din Programul Educaţional Lunar o unealtă indispensabilă în vieţile oamenilor care chiar vor ceva de la… viaţa lor!

Iar networking-ul, interacţiunea dintre oameni, organizată în jurul unui scop comun, face restul: declanşează schimbarea, oferă energia necesară ei în fiecare zi şi realizează, într-un final fericit, atât de necesara creştere a mediului în care trăim. Fiindcă nu-i suficient să ne schimbăm doar pe noi înşine, trebuie să mai punem umărul şi pentru a schimba mediul în care ne ducem existenţa, deoarece mult prea adesea oamenii buni se pierd în mocirla unui mediu deloc propice dezvoltării lor.

Sunt mândru de aceşti oameni minunaţi, care au înţeles că schimbarea lor este importantă, dar că ea poate produce cu adevărat rezultate numai dacă e împărtăşită cu ceilalţi.

Aşa cum le-am propus tuturor, vă propun şi vouă, cititorii mei dragi: daţi mai departe acest articol sau măcar linkul blogului Profesor de… Fericire, către cei mai buni 5 prieteni – şi rugaţi-i şi pe ei să facă la fel! Veţi declanşa astfel un val de schimbări în bine care va duce, în mai puţin de un an, la schimbarea întregului vostru nivel de viaţă!

Fiţi responsabili cu voi înşivă şi alegeţi, măcar pentru trei luni, Programul Educaţional Lunar! Şi vă promit că va veni ziua în care veţi înţelege de ce v-am recomandat să faceţi asta…

“Prima ta îndatorire este să gândeşti!”

Cu ani buni în urmă, mentorul meu într-ale jurnalisticii, dl. profesor universitar Ferenc Vasas, m-a uimit cu un “sfat” care mi-a rămas adânc întipărit în memorie (poate şi datorită modului “plastic” în care mi l-a… servit): “Prima ta îndatorire ca om este să gândeşti!”.

Anii au trecut şi, zi după zi, am putut aprecia din ce în ce mai mult valoarea acestui îndemn; mi-am dat seama pe propria-mi piele cât adevăr conţine şi cât de important este să îl urmezi în viaţă. Tocmai de aceea, odată ce i-am înţeles valoarea, i l-am “servit”, la rândul meu, fiului meu, de fiecare dată când situaţia o impunea. Nu intenţionez acum să îmi laud odrasla, însă în urma ultimelor întâlniri cu diverşi tineri, pot spune că sunt mândru de el şi de faptul că a urmat îndemnul.

Vreau să fiu optimist, vreau să văd lucrurile în lumină şi nu în întuneric, vreau să cred că nu am dreptate, însă… deşi trag de mine cât pot pentru a-mi păstra speranţa vie, din ce în ce mai mult am sentimentul că majoritatea tinerei generaţii nu mai ştie să gândească – iar pentru că nu mai ştie, nici măcar nu se mai oboseşte să o facă!

Exemplu: o tânără, astăzi, în spatele ghişeului 4 de la oficiul poştal 2 din capitală (intenţionat le-am scris cu litere mici!!!), i-a dat unei doamne în vârstă pensia. În oficiu era lume multă, cozile fremătau (de nervi), iar domnişoarele din spatele ghişeelor se mişcau cum se mişcă ele de obicei, în dorul lelii. Ei bine, dom’şoara în discuţie trebuia să îi dea doamnei suma a două pensii, a ei şi a soţului, în valoare de 1994,70 lei. Mai înainte fusese încă o doamnă, căreia îi dăduse un teanc de 500 lei, în bancnote de 5 lei, spunându-i că numai din astea mai au, că sunt venite direct de la bancă şi că sunt exact 100 de bucăţi în teanc. Ei bine, ca să n-o mai lungesc, dom’şoara i-a dat doamnei 3 teancuri de 500 lei, iar pe cel de-al patrulea… s-a apucat să îl numere! Încet, încet, să nu greşească, să nu se lipească vreo bancnotă de alta… a numărat 100 de bancnote, a scos una din teanc şi i l-a dat doamnei, care, pur şi simplu, şi-a făcut cruce!!! Se vedea pe chipul dânsei şi în atitudine că fusese o intelectuală la viaţa ei, poate chiar o profesoară, însă felul de a acţiona al dom’şoarei a exasperat-o, la fel ca şi pe mine… Pur şi simplu, dom’şoara nu ştie să gândească!

Al doilea exemplu: un tânăr cu care m-am întâlnit astăzi, care dorea un loc de muncă… Evident, i-am pus o serie de întrebări: “Ce ştii să faci?” “Orice.” “Cât ţi-ai dori să câştigi lunar?” “Cât mai mult.” “Ce îţi doreşti să faci în viaţă?” “Nu ştiu.” “Ce studii ai?” “Facultate. Dar acum încep…” “Ce îţi place să faci în timpul liber?” “Nimic.” Privirea lui pierdută, felul în care aproba din cap orice spuneam, fie că era de bine, fie că era de rău, lehamitea cu care stătea pe scaun… mi-au demonstrat că tânărul acela nu ştia să gândească!

Sunt numai două exemple, într-o singură zi. Aş putea continua zilnic cu cel puţin două…

Concluzia: avem mult de furcă, fraţilor! Şi problemele abia acum încep!!! Copiii ăştia ies de pe băncile şcolilor zombificaţi, mutilaţi adânc în suflete, cu creierele lobotomiate de un sistem educaţional care nu mai pregăteşte pe nimeni pentru nimic. Tinerii aceştia nu mai ştiu să gândească! Şi nu pentru că n-ar putea, fiindcă sunt copii inteligenţi, cu toţii, însă nimeni nu i-a învăţat cum să o facă…
Ei sunt, însă, viitorul ţării! Şi ţara va arăta cum gândesc ei! Iar ei, Dumnezeule, nu gândesc!!!… Mi-e frică, pur şi simplu, mi-e o frică teribilă de ce-o să vină! Şi mă gândesc cu o groază crescândă la ce-o să se întâmple cu această masă de manevră, când ea va încăpea pe mâna unor oameni fără scrupule, cum sunt politicienii noştri analfabeţi…

A gândi este o îndatorire de căpătâi a fiinţei umane, poate singura care ne diferenţiază de animale. A face asocieri logice, a cântări lucrurile în minte înainte de a acţiona, a lua decizii în funcţie de judecăţile de valoare făcute în minte, a radiografia şi aprecia ceva prin procesul analizei mentale, asta înseamnă a gândi!

Voi căuta să aflu de ce nu mai gândesc tinerii… Şi dacă voi aveţi vreun răspuns, vă rog să mi-l spuneţi şi mie. Poate voi reuşi să mă mai liniştesc un pic… Vă mulţumesc anticipat!

Nimici…

Ne chinuim atât de mult să facem câte ceva în viaţă, depunem atâta efort, şi când colo e atât de simplu să trăim din plin, să gustăm fiecare zi dăruită de Dumnezeu cu atâta dărnicie, extrăgând din ea esenţă de bine şi de frumos…
Ne zbatem să umplem golul din noi cu lucruri materiale şi cu realizări “de palmares”, crezând că celorlalţi le pasă de ceea ce facem, spunem sau avem noi. De fapt, nimănui nu-i pasă cu adevărat decât de el, de ceea ce e în el. Când în suflet e pace, e pace şi în viaţă. Când în inimă e bine, e bine şi în viaţă…
Oamenii sunt însă mici, mici de tot, şi odată cu înaintarea în vârstă, sufletele şi inimile lor se micşorează într-atât de mult încât nici măcar o fărâmă de viaţă nu mai are loc acolo. Aleargă să realizeze vise materiale măreţe, plătind aceste vise cu propria viaţă, neştiind, neînchipuindu-şi că ele pot fi realizate şi cu alt preţ…
Iar timpul, neutru ca întotdeauna, nu aşteaptă pe nimeni…

Astăzi am fost la cumpărături într-un hipermarket.
De ceva vreme mi-am făcut un obicei din a mă opri într-un loc circulat, într-o “intersecţie” dintr-un astfel de magazin, aşteptând până ce soţia mea înghesuie în cărucior cele trebuincioase… – o aştept acolo şi urmăresc cu atenţie oamenii. Îi analizez şi încerc să înţeleg ceva din toată această vânzoleală, această febră a cumpărăturilor.
Astăzi mi-au atras atenţia trei muncitori chinezi. Când i-am văzut, mi s-a strâns inima atât de tare, încât aproape că am simţit fizic durerea sufletului. Erau sărăcăcios îmbrăcaţi, murdari, obosiţi şi dezorientaţi…
Şi m-am gândit la aceşti oameni, plecaţi de-acasă cu mari sacrificii, pentru a ajunge să muncească pe şantierele din România, ca să poată trimite copiilor lor o pâine în plus…
Ceea ce m-a impresionat teribil au fost palmele şi antebraţele lor: mari, noduroase, muncite… Fără să exagerez, cred că acestea au fost palmele cele mai muncite pe care le-am văzut în viaţa mea!…
Şi pentru ce? Pentru ce?…
Indiferent cât de mult vor munci în România, tot săraci vor rămâne… La fel de săraci precum conaţionalii noştri plecaţi să trudească pe ogoarele Spaniei ori ale oricărei alte ţări din Europa sau de oriunde din lume. Am văzut o ştire cândva, care vorbea despre un sat românesc, plin de vile noi şi scumpe, în care nu stătea nimeni, pentru că proprietarii erau toţi plecaţi la muncă în străinătate, să poată întreţine vilele… Câtă sărăcie!… Câte vieţi irosite!… Cât nimic!…
Golul din noi nu se umple cu muncă… Golul din noi nu se umple cu o casă mai mare sau o maşină mai bună… Golul din noi nu se umple cu un concediu făcut pe credit, pentru care va trebui să muncim până în vara viitoare pentru a-l achita… Golul din noi nu se umple cu satisfacţia că anul ăsta am fost mai tari decât vecinul… Golul din noi nu se umple cu banii care se strâng în cont… Totuşi, oamenii continuă să creadă că golul se umple cu toate acestea! Şi ajung la bătrâneţe să se întrebe, copleşiţi de tristeţe, “Pentru ce am muncit o viaţă întreagă?…”
Pentru a umple golul… Numai că n-au ştiut ce să pună în el… Şi tot gol a rămas… Îmi povestea cineva de o familie care toată viaţa a muncit să construiască o casă mare, cu două etaje, ca să le ofere celor două fete ale lor, când s-or mărita, câte un etaj; fetele s-au măritat, dar n-au mai vrut să locuiască împreună cu părinţii… Câtă viaţă irosită!…
Dacă ar fi zăbovit un pic să privească în interiorul lor şi nu în exterior, şi-ar fi dat seama că de acolo lipseşte educaţia vieţii – şi şi-ar fi canalizat apoi cu bună ştiinţă eforturile pentru a umple golul cu cele mai întâi trebuincioase: iubire, educaţie, pace, educaţie, speranţă, educaţie, frumos, educaţie, admiraţie, educaţie, recunoştinţă, educaţie, plăcere, educaţie, Dumnezeu, educaţie, Viaţă, educaţie, Gratitudine şi iar educaţie!
Un bob de Dumnezeu Adevărat poate umple un suflet uriaş! Însă tot Dumnezeul din Lume nu poate umple un suflet sărac în educaţie… Şi tocmai asta lipseşte oamenilor acum… educaţia! Nu şcoala, căci nu mai există şcoală în era informaţiei… Lipsesc principiile de viaţă dreaptă! Lipseşte conştiinţa de sine! Lipseşte bogăţia interioară!…
Prea mult ne chinuim să avem ce băga în burtă, neglijând hrana pentru minte. Prea mult ne chinuim să avem cu ce îmbrăca trupul, neglijând hainele spiritului. Prea mult ne chinuim să umplem casa cu gadgeturi scumpe, neglijând golul din inimă…
Trăim, acum, ca nişte automate. Goi pe dinăuntru, “plini” pe dinafară. Trişti şi proşti… Şi cu cât timpul se scurge, cu atât ne afundăm mai mult în mizeria unei conştiinţe a nimicului… Dar se pare că nu prea ne dăm seama de asta. Sau, pur şi simplu, nu avem chef să ne dăm seama. Suntem nişte nimici. Mici şi din ce în ce mai mici… Nişte nimici!…